Web Analytics
HP Banner

Ads: Listen on Spotify

  • LERIDIP

Leridip


Denumire comună internaţională: Lercanidipinum

Forme de prezentare: Comprimate filmate


Ce este şi pentru ce afecţiuni se utilizează?

Leridip aparţine clasei blocanţilor canalelor de calciu. Este in­dicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale uşoare sau moderate, singur sau în combinaţie cu alte medicamente antihi- pertensive. Acţionează prin relaxarea şi dilatarea vaselor de sân­ge, permiţând sângelui să circule mai liber iar tensiunii din pereţii arteriali să scadă.


Important de ştiut
Evitaţi consumul de grapefruit în timpul tratamentului pentru a nu creşte nivelele medicamentului în sânge şi implicit riscul de efecte adverse.
Administrarea corectă
Administraţi comprimatele pe cale orală o dată pe zi sau con­form prescripţiei, cu minim 1 oră înaintea mesei (pe stomacul gol). Urmaţi întocmai prescripţia şi solicitaţi lămuriri suplimentare medicului sau farmacistului dacă aveţi neclarităţi.
Dacă săriţi o doză -luaţi următoarea doză imediat ce vă amintiţi. To­tuşi, dacă se apropie timpul pentru următoarea doză săriţi peste doza uitată şi reveniţi la programul normal de administrare. Nu luaţi 2 doze odată.
Cum păstrăm medicamentul

In ambalajul original, bine închis şi fe­rit de acţiunea copiilor. Păstraţi medicamentul la temperatura camerei ferit de căldură şi umezeală excesivă. Aruncaţi tabletele expirate sau de care nu mai aveţi nevoie.
Ce efecte adverse pot apare?
Incetaţi administrarea medicamentului şi anunţaţi imediat me­dicul dacă observaţi apariţia următoarelor efecte adverse:
•        reacţii alergice (probleme respiratorii, tumefacţii ale buzelor,
limbii sau feţei, urticarie)
•        dureri toracice severe, bătăi cardiace neregulate, palpitaţii
•        tumefierea mâinilor şi picioarelor
•        dureri de cap persistente
•        ameţeli puternice, leşin.
In cazul apariţiei următoarelor efecte adverse mai puţin severe continuaţi administrarea medicamentului dar consultaţi medicul imediat ce va fi posibil: ameţeli, dureri de cap, bufeuri, înroşirea feţei, greaţă, dureri abdominale, constipaţie, diaree, slăbiciune, oboseală, dureri musculare.
Când nu se administrează?
Nu se administrează în caz de alergie cunoscută la Leridip, angi- nă pectorală instabilă, insuficienţă cardiacă severă, stenoză aor- tică, atac de cord în ultima lună, insuficienţă hepatică sau renală severă.
Atenţionări speciale
Inaintea începerii tratamentului informaţi medicul dacă aveţi probleme cu valvele cardiace, insuficienţă cardiacă sau alte boli de inimă, bradicardie (bătăi cardiace sub 55 pe minut), bloc car­diac gradul II sau III, tensiune arterială scăzută, atac de cord în antecedentele recente (mai puţin de 1 lună), boli de ficat sau ri­nichi, dificultăţi respiratorii, intervenţii chirurgicale recente sau programate în viitorul apropiat.
Se recomandă atenţie deosebită la iniţierea tratamentului la vârstnici şi la persoanele cu boli de ficat sau rinichi uşoare sau moderate.


Luaţi medicamentul exact cum v-a fost prescris de medic pen­tru a obţine cele mai bune rezultate. Efectele maxime apar după câteva săptămâni de administrare continuă. Ca să nu omiteţi doze încercaţi să luaţi medicamentul în fiecare zi la aceeaşi oră. Nu administraţi doze mai mari decât cele recomandate.
La începutul tratamentului este posibil să apară dureri de cap, bufeuri şi tumefacţii ale gambelor, dar acestea dispar de cele mai multe ori după câteva zile

.
Leridipul poate favoriza constipaţia. Aceasta poate fi combătută dacă consumaţi cât mai multe lichide, adoptaţi o dietă bogată în fibre, cu fructe şi legume din abundenţă, respectiv efectuaţi pe­riodic exerciţii fizice.
Măsuraţi periodic tensiunea arterială şi raportaţi medicului va­lorile obţinute.
Cântăriţi-vă săptămânal pentru a sesiza imediat creşterea în greutate anormală, prin reţinerea de lichide în organism.


Leridip poate da ameţeli, somnolenţă sau dureri de cap de aceea evitaţi şofatul, manipularea utilajelor cu risc şi activităţile ce implică atenţie sporită până la epuizarea acestor efecte. De asemenea evitaţi consumul de alcool, cofeina sau folosirea altor medicamente ce v-ar putea accentua ameţelile, exerciţiile fizice solicitante, mediile cu temperatură ridicată, febra, deshidratarea. Evitaţi ridicarea bruscă din pat sau de pe scaun pentru a nu ame­ţi.
Informaţi medicul că sunteţi în tratament cu acest medicament înainte de a primi vreun tratament medical, chirurgical sau sto­matologic.
Deoarece nu există experienţă clinică la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, în prezent nu se recomandă utilizarea produsului la copii.


Interacţiuni posibile cu alimente sau medicamente
Inainte de începerea tratamentului anunţaţi medicul dacă luaţi vreunul din următoarele medicamente:
•        alte medicamente antihipertensive: diuretice, inhibitori ai enzi- mei de conversie a angiotensinei, beta-blocante
•        digoxin (Lanoxin), chinidină
Sarcina şi alăptarea
Dacă rămâneţi însărcinată anunţaţi imediat medicul pentru a discuta care sunt pentru dumneavoastră riscurile şi beneficiile administrării în sarcină
Nu se cunoaşte dacă Leridip poate trece în laptele matern, de aceea nu alăptaţi în timpul tratamentului fără a discuta în prea­labil cu medicul dumneavoastră asupra riscurilor la care supuneţi sugarul. lescol j 631
Doze recomandate
 Comprimate

Tratamentul hipertensiunii arteriale
Uzual se începe cu 10 mg Leridip o dată pe zi, administrat cu cel puţin 15 minute înainte de mese. Doza poate fi crescută treptat în funcţie de răspuns.


Supradozare
Anunţaţi imediat medicul dacă suspectaţi supradozarea. Simp- tomele supradozării pot include: ameţeli severe, pierderea conştienţei, bătăi cardiace rare, frecvente sau neregulate.

Write a review

Note: HTML is not translated!
    Bad           Good
Captcha

LERIDIP

  • Product Code: LERIDIP
  • Availability: Se vinde numai in farmacii!
  • 0.00€


HP Banner

Ads: Listen on Spotify