Manitol

Manitolul este un polialcool derivat de manoză. Injectat intravenos creşte diureza. Acţiunea este de tip osmotic: moleculele filtrate glomerular nu se reabsorb tubular, reţinînd echivalentul osmotic de apă.

Dato­rită valorii mari a fluxului tubular este interferat mecanismul de con­centrare distal, eliminîndu-se o urină bogată în apă. Cantitatea de sare este uşor crescută, deoarece diminuarea prin diluare a concentraţiei ionilor de sodiu în lichidul tubular atrage sodiul peritubular către urină.

Datorită creştem diurezei apoase manitolul este indicat atunci cînd este necesară menţinerea unui volum mare de urină, pentru prevenirea anuriei care poate urma erorilor de transfuzie sanguina, arsurilor, inter­venţiilor chirurgicale majore, şocului etc.

Administrat în fazele precoce ale insuficienţei renale acute, este capabil să împiedice evoluţia ischemiei renale către necroza tubulară acută. Efectul favorabil s-ar datora creşterii fluxului sanguin prin medulară şi creşterii fluxului de urină, care inhibă activitatea sistemului renină-angiotensină, respectiv împiedică spasmul angiotensinic al arteriolelor renale.

La bolnavii oligurici se injectează intra­venos 12,5 g în soluţie 25%, în decurs de 3—5 minute; dacă răspunsul diuretic este corespunzător (volumul urinii depăşeşte 40 ml/oră în urmă­toarele 3 ore) se introduce o perfuzie intravenoasă cu soluţie 10%, do­zată astfel încît debitul urinar să se menţină în jurul a 100 ml/oră (în condiţiile unei hidratări adecvate).

Creşterea diurezei apoase este utilă şi în intoxicaţiile acute cu sub­stanţe care se elimină prin urină (de exemplu, în coma barbiturică); se injectează iniţial 25 g, continuînd cu perfuzarea dozei potrivite — de obicei 50—100 g/zi — pentru a realiza o diureză convenabilă.

Perfuzia intravenoasă cu soluţie hipertonă de manitol provoacă des­hidratare tisulară. Acţiunea deshidratantă este uneori folosită în glaucom.

Datorită acţiunii osmotice, manitolul poate fi cauză de greaţă, cefalee, ameţeli. Dacă nu reuşeşte să provoace diureză, manitolul reţinut în spaţiul vascular împreună cu echivalentul osmotic de apă provoacă supra­încărcarea circulatorie şi favorizează dezvoltarea edemului pulmonar — trebuie folosit cu prudenţă sau evitat la bolnavii cu risc de insuficienţă cardiacă.

ALTE DIURETICE OSMOTICE:

Izosorbidul, un derivat de sorbitol, este un diuretic osmotic activ pe cale orală (are gust neplăcut), efectul instalîndu-se lent. A fost recomandat în edemele cirotice.

Ureea are acţiune diuretică osmotică. Folosirea orală a fost practic părăsită din cauza gustului şi mirosului neplăcut. Este indicată, în per­fuzie intravenoasă, pentru reducerea presiunii intracraniene şi preope- rator, în glaucom. Insuficienţa renală şi hemoragia cerebrală consti­tuie contraindicaţii.