Web Analytics
HP Banner
  • WELLBUTRIN SR

Wellbutrin SR


Denumire comună internaţională: Bubropionum
Alte denumiri comerciale: Zyban
Forme de prezentare: Comprimate filmate eliberare prelungită

Ce este şi pentru ce afecţiuni se utilizează?
Wellbutrin restabileşte starea de bine prin echilibrarea unor substanţe din creier, norepinefrina şi dopamina.

 WELLBUTRIN SR este indicat persoanelor cu depresie majoră, care au interes scăzut pentru lucrurile din jur şi orice tip de activitate, se simt vi­novaţi sau inutili, nu se pot concentra, au probleme cu somnul şi alimentaţia, au comportament sau gânduri suicidare.

Poate fi administrat şi celor care intenţionează să se lase de fumat. Alte indicaţii includ sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie şi faza depresivă a tulburării bipolare.

Denumire comună internaţională: Bubropionum
Alte denumiri comerciale: Zyban
Forme de prezentare: Comprimate filmate eliberare prelungită

Important de ştiut
Tratamentul cu Wellbutrin prezintă risc pentru convulsii mai ales dacă este prescris în doze mari.

Se va lua în considerare acest risc mai ales la persoanele cu istoric de convulsii, traumatisme craniene, tumori cerebrale, abuz de alcool, ciroză sau tratament cu alte medicamente ce scad pragul convulsivant (ex. antipsihotice, antidepresive triciclice, corticosteroizi, medicamente pentru slăbit, teofilină).

Nu luaţi acest medicament dacă aţi întrerupt brusc şi de curând administrarea sedativelor (mai ales dacă le-aţi luat mult timp) pentru că aţi putea precipita apariţia convulsiilor.


Administrarea 
Welbutrin
Luaţi medicamentul de 1-2 ori pe zi la intervale de minim 8 ore sau conform indicaţiei medicului, preferabil în fiecare zi la ace­leaşi ore.

Administraţi Welbutrin cu un pahar mare de apă, în timpul mesei sau pe stomacul gol.

înghiţiţi întregi tabletele de Wellbutrin şi nu le sfărâmaţi, zdro­biţi sau mestecaţi.
Dacă săriţi o doză - luaţi medicamentul imediat ce vă amintiţi.

Totuşi, dacă au mai rămas mai puţin de 4 ore până la următoarea doză, săriţi peste doza omisă şi administraţi medicamentul în continuare conform orarului stabilit. Nu luaţi două doze odată!


Cum păstrăm medicamentul?

Păstraţi la temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.
Nu aruncaţi tabletele de Wellbutrin cu miros puternic întrucât această caracteristică a lor este normală.

Ce efecte adverse pot apare la Welbutrin?

Efectele adverse pot include dureri de cap, ameţeli, greaţă, văr­sături, transpiraţii, senzaţie de gură uscată sau gust schimbat, constipaţie, dureri de articulaţii, tulburări de vedere, modificarea greutăţii corporale, tulburări de somn.

Anunţaţi imediat medicul dacă apar dureri în piept, bătăi cardi­ace rapide sau neregulate, pierderi ale conştienţei, probleme cu auzul, dureri de cap severe, agitaţie, anxietate, confuzie, halucina­ţii, tremor necontrolat, dureri musculare şi oboseală extremă.

Reacţiile alergice severe sunt rare, totuşi consultaţi medicul dacă în timpul tratamentului apar erupţii pe piele, mâncărimi, tumefacţii ale feţei, buzelor, limbii sau gâtului, probleme respi­ratorii, ameţeli.

Când nu se administrează Welbutrin?

In caz de alergie cunoscută la produs, istoric de convulsii, sevraj la alcool, sedative sau tranchilizante, bulimie, anorexie nervoasă, administrare de inhibitori ai mo'noaminoxidazei în ultimele 2 săp­tămâni.

Atenţionări speciale

Studiile au arătat că antidepresivele pot agrava depresia şi pot creşte riscul de suicid la începutul administrării, de aceea iniţiaţi tratamentul numai sub supravegherea atentă a medicului sau fa­miliei.

Inainte să începeţi administrarea Wellbutrinului înştiinţaţi me­dicul dacă sunteţi alergic la acest medicament, dacă aţi avut con­vulsii sau probleme cu alimentaţia (bulimie sau anorexie nervoa­să), sunteţi dependent de droguri sau alcool, luaţi medicamente din clasa diazepamului sau medicamente pentru dureri, aveţi diabet zaharat, insuficienţă cardiacă congestivă, hipertensiune arterială, infarct miocardic în antecedente, tumori cerebrale sau leziuni post-traumatice, probleme cu ficatul sau rinichii.

Luaţi medicamentul exact aşa cum v-a fost prescris şi în dozele recomandate.Nu administraţi doze mai mici pentru că medicamentul nu va putea fi eficient! Trebuie să ştiţi că beneficiile acestui tratament devin vizibile de- abia după o lună.

Nu luaţi doze mai mari deoarece creşteţi riscul de reacţii adver­se, în special de convulsii! Se acceptă maxim 150 mg în priză unică sau 450 mg pe zi.

Consumul de alcool în timpul tratamentului creşte riscul de con­vulsii şi agravează ameţelile.

Evitaţi consumul de cafeină deoarece acesta poate creşte de asemenea riscul pentru convulsii.Informaţi medicul dacă starea dumneavoastră se ameliorează sau se agravează pe parcursul tratamentului.

Informaţi imediat medicul dacă observaţi agravarea depresiei sau a celorlalte probleme psihiatrice, schimbarea comportamen­tului, apariţia gândurilor de sinucidere sau a sentimentelor de furie şi ostilitate, dezvoltarea atacurilor de panică, fond de iritabilitate sau anxietate, nelinişte, vorbire precipitată.

Acest medicament Welbutrin vă poate da ameţeli, de aceea evitaţi şofatul şi manipularea utilajelor cu risc până la epuizarea efectului. De asemenea evitaţi consumul de alcool sau folosirea altor medica­mente ce v-ar putea creşte somnolenţa (ex. medicamente pentru dureri, răceli, convulsii, relaxare musculară).

Dacă sunteţi o persoană în vârstă asiguraţi-vă că starea dum­neavoastră de hidratare pe durata tratamentului este adecvată. Sunteţi predispus la deshidratare, mai ales dacă luaţi şi diuretice şi puteţi avea ameţeli severe.

Pentru a reduce intensitatea lor, în­cercaţi să vă ridicaţi lent din pat sau de pe scaun.Wellbutrin vă poate provoca senzaţia de gură uscată; pentru a diminua acest discomfort puteţi consuma acadele, gumă de mes­tecat sau bucăţi de gheaţă.

Acest medicament poate da câteodată convulsii. Anunţaţi ime­diat medicul dacă se întâmplă aceasta şi evitaţi pe viitor să mai luaţi Wellbutrin.Este important să continuaţi tratamentul chiar şi atunci când vă simţiţi bine.

Nu întrerupeţi brusc medicaţia fără aprobarea me­dicului pentru a nu precipita efectele negative! Dacă doriţi să în­trerupeţi acest tratament, medicul dumneavoastră vă va asista în reducerea treptată a dozelor.

Interacţiuni posibile Welbutrin cu alimente sau medicamente

Inainte de începerea tratamentului anunţaţi medicul dacă luaţi vreunul din următoarele medicamente:

•        sibutramină (Reducţii, Lindaxa)
•        antipsihotice: clorpromazin (Plegomazin)
•        antidepresive triciclice: amitriptilină, clomipramin (Anafranil),doxepin
•        inhibitori ai monoaminoxidazei
•        antidiabetice orale
•        levodopa (Carbidopa/Levodopa, Isicom, Madopar, Sinemet, Stalevo, Zimox)
•        sedative: diazepam, midazolam (Dormicum), alprazolam (Xa- nax, Prazolex, Zolarem), clonazepam (Rivotril), lorazepam (An- xiar), clorazepat (Tranxene)
•        medicamente pentru aritmii cardiace: amiodaronă (Cordarone, Daritmin, Mioritmin, Sedacoron), chinidină, digoxin (Lanoxin), flecainidă (Tambocor), procainamidă, sotalol (Darob, Sotagamma)
•        beta-blocante: propranolol, metoprolol (Betaloc, Bloxan, Egi- lok), atenolol (Atecor, Blocotenol, Hypoten, Vascoten), bisopro- lol (Bisogamma, Bisostad, Concor, Coronal, Lodoz), carvedilol (Dilatrend, Kallidol, Talliton), timolol (Timabak, Timoptic, Xal- com)
•        efedrina
•        ciclofosfamidă (Endoxan)
•        carbamazepină (Carbavim, Finlepsin, Neurotop,Taver,Tegretol, Timonil), fenitoin (Phenhydan), fenobarbital
•        anticoagulante: acenocumarol (Sintrom, Trombostop)
•        corticosteroizi: prednison, metilprednisolon (Medrol, Solu Me- drol)
•        teofilină (Theo SR, Teotard)
•        medicamente pentru infecţia HIV: amprenavir (Agenerase), ata- zanavir (Reyataz), darunavir (Prezista), fosamprenavir (Telzir), indinavir (Crixivan), nelfinavir (Viracept), nevirapin (Viramune), ritonavir (Norvir), saquinavir (Invirase), tenofovir (Viread)
•        substanţe de contrast radiologie.

Sarcina şi alăptarea
In sarcină se recomandă utilizarea acestui medicament numai dacă este absolută nevoie.

Dacă luaţi Wellbutrin în ultimul trimestru de sarcină există riscul ca după naştere bebeluşul dumneavoastră să întâmpine dificul­tăţi în respiraţie sau alimentare, să fie agitat şi să plângă continuu sau chiar să facă convulsii.

Totuşi nu întrerupeţi această medicaţie decât dacă medicul vă permite.
Wellbutrin se poate excreta în lapte de aceea evitaţi alăptarea în timpul tratamentului.

Doze recomandate Welbutrin

Dozajul se stabileşte în funcţie de afecţiunea tratată şi răspun­sul la tratament. Doza se creşte progresiv pentru a limita senzaţia de somnolenţă şi riscul de convulsii.

Uzual se începe cu 150 mg Welbutrin dimineaţa iar după cel puţin 3 zile de tratament se poate creşte doza zilnică la 300 mg Welbutrin (în 2 prize, la interval de minim 8 ore).

Doza maximă acceptată este de 400 mg Welbutrin pe zi administrată în 3 prize. în ciroză doza zilnică nu trebuie să depăşească 75 mg.

Supradozare Welbutrin
In caz de supradozare pot apare dureri de cap, greaţă, vărsături, tulburări de vedere, halucinaţii, convulsii, pierderea conştienţei, puls modificat. Consultaţi imediat medicul.

Write a review

Note: HTML is not translated!
    Bad           Good
Captcha

WELLBUTRIN SR

  • Product Code: WELLBUTRIN SR
  • Availability: Se vinde numai in farmacii!
  • 0.00€


baner psoriazis

nota*