Web Analytics
HP Banner

Ads: Listen on Spotify

  • Tratamentul natural al refluxului gastric

Tratamentul natural al refluxului gastric

 


In urmă cu şapte decenii, aşa numita boală de reflux gastro-esofagian era foarte rar întâlnită, ba chiar necunoscută în unele zone sau pături sociale. în zilele noastre, refluxul gastric afectează, cel puţin pasager, incredibilul procent de... 35% dintre persoanele adulte.

Ce s-a întâmplat în această perioadă, destul de îndelungată de timp, încât s-a ajuns la această situaţie? în primul rând, a crescut la cote inimaginabile gradul de stres, acesta mărind deopotrivă aciditatea secreţiilor gastrice, dar şi spasticitatea tubului digestiv. Pe urmă, mâncatul a devenit consolare şi drog pentru cei mai mulţi dintre noi. Dacă strămoşii noştri luau o cină uşoară la orele 18-19, acum mâncarea abundentă este consumată până la ore târzii din noapte, eventual în faţa televi¬zorului, ceea ne face să digerăm în somn (cel mai nesănătos tip de digestie).

Nu în ultimul rând, zahărul, prezent în dulciuri, dar şi în alimente la care nu te-ai gândi că l-ar putea conţine, a devenit aliment de bază. Aceasta, în condiţiile în care zahărul şi înlocuitorii săi sunt cel mai puternic stimulent al hiperacidităţii. Iată, foarte pe scurt, povestea exploziei cazurilor de reflux gastro-esofagian. Remediile naturale ale acestei afecţiuni le vom afla împreună, în cele ce urmează:


REGIMUL ALIMENTAR


Joacă un rol extrem de important în tratamentul bolilor gastrice, dieta constituind, practic, 50% din tratament, restul remediilor venind în completare. Stabilirea regimului alimentar pentru prevenirea şi tratarea gastritei sau a ulcerului se face ghidându-ne după patru reguli de bază:


1. Respectarea igienei în hrănire - presupune să avem mese regulate, fără niciun fel de supliment între ele. Ultima masă va fi cu cel puţin 2 ore (la persoanele cu digestie lentă, 3-4 ore) înainte de culcare. De asemenea, mai ales la mesele de seară, este important ca fiecare înghiţitură de hrană să fie mestecată îndelung, înainte de a fi ingerată.

Nu în ultimul rând, va fi evitat mâncatul în stări de agitaţie, uitându-ne la televizor sau vorbind, deoarece, atunci când suntem neatenţi la procesul hrănirii, avem tendinţa să mâncăm prea mult, înghiţind aer (ceea ce creşte spasticitatea) sau neţinând cont de ce mâncăm.


2. Evitarea dăunătorilor - adică a tuturor alimentelor şi substanţelor care favorizează apariţia acestei boli digestive, dăunători despre care vom vorbi pe larg imediat.


3.Individualizarea alimentaţiei — pentru a ţine sub control aciditatea şi pentru a preveni spasmele gastrice există tot atâtea feluri de regim câte feluri de pacienţi. Singura modalitate de a afla care alimente ne ajută în lupta cu această afecţiune este experimentarea directă. încercând, pe rând, alimentele care nu sunt pe lista dăunătorilor, vom afla care este regimul alimentar ce permite vindecarea bolii.


4. Folosirea alimentelor- medicament - în principal, a celor alcaline şi a celor “reci”, des¬pre care vom vorbi în cele ce urmează. Este o regulă care vine în completarea celei referitoare la individualizarea alimentaţiei, ajutându-ne să găsim mult mai uşor dieta potrivită pentru prevenirea şi vindecarea afecţiunilor gastrice.


Alimentele medicament
Sucurile alcaline - sunt cele obţinute din varză, cartof, morcov, sfeclă roşie, castravete, urzică. Casnic, se obţin cu ajutorul storcătorului electric centrifugal. Se recomandă o cură de 2-3 zile, în care să se consume exclusiv aceste sucuri, ce reduc aciditatea gastrică, reglează digestia şi “repară” epiteliile gastrice şi faringiene lezate de secreţiile foarte acide regurgitate.

Dacă organismul nu se acomodează la acest tratament, puteţi încerca o variantă mai uşoară: se beau câte 50 ml (un sfert de pahar) de suc de varză înainte de fiecare masă cu 30 minute, iar după masă, la o oră, suc de cartofi - 50 ml.


• Sucul de orz verde - se obţine din tulpinile verzi de orz, cu ajutorul storcătorului electric centrifugal. Se beau câte 200 ml pe zi, în reprize, durata unui tratament fiind de minimum 12 zile. Clorofila pe care o conţine din belşug ajută la regenerarea mucoasei gastrice esofagiene şi faringiene, are efect calmant şi antiinflamator, fiind o excelentă băutură pentru seară.


• Alimentele “reci” - am pus ghilimele, deoarece nu ne re-ferim la temperatura alimentelor (care este bine să fie consumate călduţe, niciodată reci, de la frigider, sau foarte fierbinţi), ci la o calitate a lor intrinsecă. în medicina indiană, Ayurveda, sunt cunoscute câteva alimente “răcoroase”, care calmează durerile de stomac şi reduc senzaţia de arsură.Cel mai folosit dintre ele este untul clarifiat, care se obţine din untul din comerţ, care este încălzit într-o cratiţă, la foc mic.

Se încinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute, până când devine limpede, moment în care este luat de pe foc şi este turnat într-un alt vas, fără sedimentele de pe fundul cratiţei. Acest unt clarifiat este foarte hrănitor şi, în cea mai mare parte a cazurilor, este excelent tolerat de stomac, fiind chiar un protector gastric.


• Condimentele “reci” - este vorba de mentă, fenicul, coriandru şi chimen, care sunt calmante gastrice blânde, în comparaţie cu: sarea, piperul şi diferite pulberi din comerţ, care conţin amelioratori de gust şi aromă. Mai trebuie ştiut şi că menta dulce, busuiocul sau salvia au darul de a calma spasmele digestive şi reflexul vomitiv, împiedicând apariţia refluxului. Introduceţi aceste con¬dimente în hrana gătită şi în dulciuri, pentru efectul lor de calmare şi reglare digestivă.


• Albuşul de ou - zilnic, să se consume câte 4-5 albuşuri de ou crud, făcute spumă (fără zahăr), repartizate în 3-4 mese. Tratamentul se ţine maximum 5 zile la rând, având în cele mai multe cazuri un efect calmant excelent.


Alimente care se consumă cu prudenţă


Toate alimentele care au gustul dulce, picant, acru sau amar puternic pot declanşa din senin spasme gastrice, hiperaciditate şi regurgitaţii printr-un mecanism simplu: stimularea gustativă intensă produce o secreţie puternică de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomac, şi atunci apar regurgitaţiile şi binecunoscutele arsuri. De asemenea, alimentele cu gust foarte puternic, sau consumate reci, imediat după ce sunt scoase de la frigider, influenţează negativ sistemul nervos şi declanşează reflexul vomitiv.
Preferaţi, aşadar, alimentele cu gust mai blând şi la o temperatură echilibrată.

Dăunători de care trebuie să ne ferim


Iată, în continuare, o listă a lor:


• Alcoolul - este un declanşator prompt al hiperacidităţii, dar şi al reflexului vomitiv. Se va elimina complet, în toate formele, indiferent de tăria şi de “prestigiul” băuturilor care îl conţin.


• Zahărul şi dulciurile concentrate, în general - favorizează (mai ales zahărul) creşterea acidităţii, dar şi spasmele digestive. Se va elimina complet din alimentaţie şi, în plus, vor fi evitate îngheţata, dulceaţa, gemul, bomboanele, ciocolata etc.


• Mezelurile din comerţ şi carnea conservată - conţin aşa-numiţii nitriţi, aditivi sintetici extrem de agresivi pentru tubul digestiv, în general, şi pentru stomac, în special. De altfel, aditivii sintete care vor fi consumate cu prudenţă sunt:


Plante medicinale


Contra bolii de reflux gastroesofagian se folosesc mai ales planterle cu efect calmant asuprasistemului nervos central cele anti-spastice şi cele care reglează secreţia gastrică. Iată în continuare câteva dintre remediile vegetale care au aceste efecte:


Ghinţura (Gentiana lutea) şi Angelica (Angelica archan- gelica)

- se folosesc tincturile obţinute din rădăcinile acestor plante, care se amestecă în proporţii egale. Din acest amestec se ia câte o linguriţă, de patru ori pe zi. Fiecare doză se diluează într-o cană (250 ml) de apă, aşa încât alcoolul din tinctură să ajungă la o concentraţie la care să nu aibă efecte adverse.Principiile active din angelică au efect antispastic şi calmant, iar cele din ghinţură ajută la o digestie rapidă şi uşoară, dar şi protejează pereţii stomacului de eroziunea acizilor.


• Obligeana (Acorus calamus)

- are o acţiune deopotrivă calmantă şi tonică psihic, fiind printre puţinele plante ce reglează starea emoţională a pacienţilor predispuşi la reflux gastro-esofagian. Se administrează pulberea de rădăcină, pe stomacul gol, câte o jumătate de linguriţă, de patru ori pe zi. Are efect calmant gastric, reducând spasmele care provoacă regurgitaţiile acide.


• Menta dulce (Mentha viridis)

- se administrează uleiul volatil natural din această plantă,
Se pun 2-3 picături pe o bucăţică de pâine, care se înghite la 5-10 minute după fiecare masă, tratamentul având efect antispastic şi uşor calmant gastric. Pentru persoanele care nu suportă uleiul de mentă, se recomandă aceeaşi can¬titate de ulei de bergamotă (Citrus amara), care are un efect calmant- sedativ mai puternic.


CĂRBUNELE MEDICINAL
Se mai numeşte şi cărbune vegetal şi îl găsim în farmacii sub formă de pulbere, comprimate sau capsule. Este cel mai puternic calmant al arsurilor gastro-esofagiene, întrucât neutralizează pe moment aciditatea sucurilor gastrice. Comprimatele sau capsulele cu cărbune vegetal se administrează conform prospectului, în timp ce din pulberea ca atare se administrează câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.

Cea mai eficientă este administrarea cărbunelui me¬dicinal sub formă de pulbere, dato¬rită dozei mari (o linguriţă conţine aproximativ 2,5 grame) şi a dis¬persiei foarte rapide în tubul diges¬tiv. Acest remediu nu se foloseşte în cură, ci se administrează con- junctural, pentru calmarea arsu¬rilor, fiind printre puţinele remedii naturale cu acţiune foarte rapidă în acest sens


CHITOSANUL
în cazul refluxului gastro-esofagian, chitosanul este administrat intern, pentru efectul său alcalinizant asupra stomacului şi, mai important, pentru acţiunea sa de stimulare a regenerării ţesuturilor protectoare din stomac, esofag sau faringe, distruse de hipersecreţia acidă. Chitosanul ajută la refacerea rapidă a mucoasei esofagiene şi gastrice, prevenind formarea leziunilor, calmând durerea şi inflamaţiile. Se administrează în combinaţie cu cărbunele medicinal (pentru calmarea crizelor) sau singur (pentru îndepărtarea sechelelor). Doza zilnică recomandata  este de 1,2-2,4 g, care se iau in reprize pe stomacul gol.


ARGILA
Are efect protector, reglator al acidităţii şi regenerativ asupra întregului tub digestiv. Se administrează în cure de 40 de zile, astfel: în jumătate de pahar de apă (100 ml) se pune o linguriţă de argilă, lăsându-se de seara până dimineaţa. în primele şapte zile de tratament se bea pe stomacul gol, dimineaţa, numai fracţiunea limpede din pahar apa de argilă.

După trecerea acestei perioade, se amestecă dimineaţa întreg conţinutul paharului şi se bea lichidul integral. Argila ajunsă în tubul digestiv formează un fel de peliculă, un gel protector, care calmează rapid durerile şi cicatrizează leziu-nile de pe epitelii. Foarte multe persoane suferinde de reflux gastric sau gastrită şi-au găsit alinarea cu acest remediu pe cât de simplu, pe atât de eficient.


APA DE BĂUT
Studiile au demonstrat că apa pe care o bem poate stimula apariţia sau, din contra, poate contribui decisiv la vindecarea bolii de reflux gastro-esofagian. Foarte nocive pentru stomac sunt apele de suprafaţă (cu care sunt alimentate toate zonele urbane) aditivate cu clor şi poluate chimic sau chiar microbiologic. S-a observat statistic faptul că persoanele care consumă această apă sunt mult mai predispuse la hiperaciditate. De asemenea, apele carbogazeificate stimulează regurgitaţia, motiv pentru care vor fi evitate. în schimb, apele minerale alcaline, bogate în calciu şi în magneziu, degazeificate sau cu conţinut redus de dioxid de carbon, sunt un adevărat elixir în aceste boli Un exemplu în acest sens este faimoasa apă minerală românească Vâlcele, cu care s-au obţinut rezultate remarcabile în vindecarea bolilor gastro-intestinale, inclusiv a refluxului gastric. Dar şi alte ape minerale româneşti, în special cele cu pH-ul mai mare de 7,5, au efecte benefice. Acest gen de ape sunt “cina” ideală pentru o persoană care su¬feră de boală de reflux, pentru că atenuează aciditatea şi reduc spas- ticitatea tubului digestiv (datorită aportului de magneziu).

Write a review

Note: HTML is not translated!
    Bad           Good
Captcha

Tratamentul natural al refluxului gastric

  • Product Code: Tratament reflux gastric
  • Availability: Se vinde numai in farmacii!
  • 0.00€


Related Products

Alimentaţia sănătoasă şi echilibrată

Alimentaţia sănătoasă şi echilibrată

Alimentaţia sănătoasă şi echilibratăScădere în greutate vizibilă şi de durată, fără înfometare şi fă..

0.00€

Greşeli în alimentaţia omului modern

Greşeli în alimentaţia omului modern

Greşeli în alimentaţia omului modern: alimente ancestrale vs alimente „moarte" Omul este una din ce..

0.00€

Grasimile , colesterolul si boli cardiovasculare

Grasimile , colesterolul si boli cardiovasculare

Grasimile astupa vasele   Bolile cardio-vasculare cauzate de ateroscleroză reprezintă prima ca..

0.00€

Dieta fără gluten

Dieta fără gluten

Dieta fără gluten              ..

0.00€

Ulcerul gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal

Ulcerul gastroduodenal• Soseşte la braţ cu toamna şi ne taie pofta de viaţă, cu arsuri şi dureri la ..

0.00€

HP Banner

Ads: Listen on Spotify