ads:
TRATAMENTE NATURISTE
impotriva infectiilor micotice
Ciupercile sunt un aliment agreat de multă lume, o variantă vegetală a cărnii. Apoi, să ne gândim la faptul că vinul, brânzeturile şi anumite sortimente de pâine se obţin prin procese de fermentare generate de ciuperci. în fine, tot acestor organisme “inferioare” le datorăm realizarea unor antibiotice capabile să ne salveze viaţa, aşa cum este penicilina. Aceasta ar fi partea plină a paharului.
Din păcate, există şi ciuperci care ne atacă făcându-şi casă şi masă în pielea noastră, provocând candidoze sau dermatomicoze. De exemplu: micoza piciorului sau cea din regiunea inghinală (intertrigo inghinal). Bolile ca imunodeficienţa, diabetul sau SIDA creează condiţii propice de care infecţiile fungice cronice profită din plin. Şi unele medicamente le pregătesc, fără voie, un teren favorabil.
De pildă, antibioticele omoară agenţii patogeni aflaţi la originea suferinţelor noastre, dar în acelaşi timp slăbesc bacteriile benefice, necesare pentru a opri ofensiva ciupercilor. Infecţiile micotice uşoare răspund în general bine la medicamentele de sinteză, care pot genera, totuşi, pe de altă parte, efecte secundare dintre cele mai neplăcute.
De asemenea, specialiştii se tem ca utilizarea Ior in exces ar putea duce la aparitia unor ciuperci rezistente la orice medicatie.De aceea, ar fi înţelept să testăm posibilităţile de prevenire şi tratare ale micozelor, prin alimentaţie.
Sunt plante care conţin peste o duzină de substante cu acţiune antifungică. Probabilitatea ca, prin consumul lor, să dăm naştere unor ciuperci rezistente este neglijabilă, în comparaţie cu riscurile prezentate de un singur antibiotic.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva infecţiilor micotice
•Usturoiul
Chiar dacă locuiţi în imediata vecinătate a unei farmacii, vă sfătuim să nu căutaţi acolo ajutor, în cazul când luptaţi cu o micoză, ci să apelaţi mai degrabă la usturoi, deoarece s-a dovedit a fi unul din cele mai puternice antifungice naturale.
Experimentele de laborator au condus la concluzia că el distruge printr-un simplu contact ciupercile de drojdie, de tipul candidei, care proliferează în vagin şi în cavitatea bucală. în cadrul unui studiu efectuai la Loma Linda University, în California, unor animale infectate cu o ciupercă de drojdie li s-a administrat fie un placebo, fie un extract de usturoi fermentat.
După numai două zile, cele care primiseră tratamentul cu usturoi erau deja vindecate, pe când celelalte aveau în continuare infecţia. Aceste celule imunitare au tocmai rolul de a proteja organismul împotriva infecţiilor.
Pentru prevenirea sau tratarea can- didozelor, mâncaţi în fiecare zi mai mulţi căţei de usturoi sau, dacă se poate, o căpăţână întreagă. Acesta este sfatul terapeutului Paul Reilly, docent la Bastyr University din Seattle.
Există însă persoane cărora mirosul puternic le repugnă până într-atât, încât nu reuşesc să mestece nici măcar un singur căţel de usturoi. Şi trebuie să vă prevenim că, înghiţiţi întregi, nu produc niciun fel de efecte curative.
Aşadar mestecati-i, dacă sunteti în stare, iar dacă nu, atunci tăiaţi-i mărunt, zdrobiţi-i sau stoarceţi-i. Cel mai bine ar fi să-i consumaţi cruzi, deşi ei nu-şi pierd puterea cu totul nici după ce au fost supuşi unui tratament termic.
•Chimenul
Provenit din Asia şi din Orientul Mijlociu, unde face parte din flora spontană, chimenul a devenit de multă vreme un condiment şi un leac răspândit şi întrebuinţat pe tot globul. Fructele şi seminţele lui aromate conţin foarte multe principii active antifungice, ceea ce explică eficienţa pe care a dovedit-o în combaterea micozelor. Cea mai sigură cale de a valorifica potenţialul terapeutic al chimenului este utilizarea uleiului eteric, obţinut din seminţele lui.
Din măcinarea capsulelor rezultă o pubere, cu care se poate prepara un ceai. Dar până la urmă, cea mai ispititoare variantă de tratament antimicotic rămâne aceea de a vă condimenta carnea şi pâinea cu seminţe de chimen.
• Tulpinile de ţelină
în Antichitate, romanii obişnuiau să poarte cununi împletite din frunze de telina pentru a se feri de unele stari neplacute cum ar fi mahmureala dupa un chef. Dar omul modem a început să descopere calităţile culinare ale acestei legume abia în secolul XVIII.
Chiar şi după o perioadă de depozitare, ţelina îşi păstrează eficienţa în combaterea agenţilor patogeni, fiind un adevărat rezervor de substanţe antifungice - specialiştii au identificat mai mult de două duzini. Dacă sunteţi sensibili la infecţiile micotice sau tocmai aveţi de-a face cu una, ar trebui să mâncaţi zilnic câte o tulpină de ţelină, pentru a ţine în şah microorganismele.
•• Muşeţelul
Nu vă lăsaţi induşi în eroare de efectul relaxant al unui ceai băut pe îndelete, în prag de seară. Muşeţelul nu este întotdeauna atât de blând - în orice caz, nu cu ciupercile. El dispune de un întreg arsenal de ingrediente extrem de puternice, peste douăzeci de compuşi cu acţiune antiseptică, iar aceştia îl fac capabil să calmeze erupţiile cutanate de natură microbiană sau fungică Cei mai eficienţi sunt eterii ciclici, bisabololul şi chamazulenul. Aplicaţi pur şi simplu un pliculeţ de ceai folosit şi stors, ca pe o compresă, pe porţiunea de piele afectată de micoză.
• Curcuma
Există oare ceva ce nu poate face curcuma? Ne-a dovedit că protejează inima, reglează digestia, previne ulcerul gastric şi respinge atacul ciupercilor. Testele efectuate în laborator au arătat că ea poate bloca dezvoltarea diverselor categorii de fungi. Nu ocupă (încă) poziţia de supers.tar între remediile antimicotice, dar nu se poate trece cu vederea faptul că se găsesc în ea minimum douăzeci de substanţe antifungice.
Preparaţi-vă personal un elixir de sănătate, amestecând o linguriţă de pulbere de curcuma într-o cană de lapte cald. De asemenea, puteţi întrebuinţa condimentul în modul obişnuit, incluzându-1 în reţetele culinare sau presărându-1 pe mâncarea din farfurie. Curcuma are un gust foarte agreabil, însă folosită în cantitate mare, dă o senzaţie de amar.
• Ceaiul alb
Ceaiul alb este mai puţin cunoscut decât cel verde şi, cu toate acestea, o serie de studii îi demonstrează superioritatea în combaterea bacteriilor, a viruşilor şi a ciupercilor de drojdie. Fără excepţie, toate rezultatele experimentelor de laborator de la Pace University din New York au pus în evidenţă faptul că extractul de ceai alb stopează proliferarea diverselor ciuperci de drojdie care provoacă infecţii ale căilor urinare, peritonite şi pneumonii. Cercetătorii au mai descoperit că acţiunea antimicrobiană a pastelor de dinţi şi a apelor de gură poate fi sporită dacă în compoziţia lor se adaugă o anumită cantitate de extract din ceaiul alb.
Acest sortiment de ceai provine din frunzele fragede, neajunse la maturitate, culese încă înainte ca mugurii să se desfacă pe deplin. Ele sunt doar recoltate şi uscate, deci rămân foarte aproape de starea lor naturală, iar faptul că nu sunt supuse vreunei procesări ar putea explica puternicul efect antifungic al ceaiului alb. Pe baza studiilor amintite anterior, specialiştii ne recomandă să bem zilnic câte două căni de ceai alb, ca măsură generală de protecţie împotriva microorganismelor.
• Scorţişoara
Ca toate celelalte mirodenii, şi scorţişoara a servit cândva la prelungirea duratei de valabilitate a alimentelor, pe vremea când nu fusese încă inventat frigiderul. Cele mai multe dintre condimente au proprietăţi antiseptice de excepţie, aşa încât se poate presupune că au fost întrebuinţate nu numai de dragul gustului, ci şi pentru acţiunea lor antifungică.
Scorţişoara conţine peste două duzini de compuşi antiseptici, dintre care unii distrug ciupercile, însă în primul rând omoară bacteriile responsabile pentru alterarea alimentelor, de exemplu Escherichia coli. Producătorii din industria alimentară caută în prezent o soluţie, pentru a include scorţişoara în structura ambalajelor, ca un scut protector, care să împiedice pătrunderea microorganismelor dăunătoare.
Imbunătăţiţi gustul marinadelor, supelor, panadelor şi al combinaţiilor de condimente pentru felurile de mâncare cu came, adăugându-le scorţişoară. Sau luaţi un mic dejun cu un ceai de scorţişoară şi câteva felii de pâine - prăjită sau nu - presărate cu aceeaşi pulbere aromată. Astfel vă veţi începe ziua, fiind înarmaţi încă din start împotriva agresiunii microbilor.
Infectiile micotice
- Product Code: infectii micotice
- Availability: Se vinde numai in farmacii!
-
0.00€
Related Products
LASER TERAPIA
Asaltul laserterapieiEste cea mai nouă tehnologie care şi-a găsit utilitatea în medicină, reuşind să..
0.00€
DERMATITA ATOPICA
Dermatita atopicaPeste 50% din copiii cu dermatită atopică în formă severă vor dezvolta astm şi apro..
0.00€
Dermatoze profesionale
O piele sănătoasăBolile dermatologice provocate de substanţele cu care venim în contact la serviciu ..
0.00€
PSORIAZIS
PSORIAZIS PSORIAZISUL este o boală cronică, caracterizată printr-o evoluţie accelerată ..
0.00€