A+ A A-

Lipostat


Denumire comună internaţională: Pravastatinum

Alte denumiri comerciale: Apo-Pravastatin, Pralip, Pravastatin, Pravator
Forme de prezentare: Comprimate


Ce este şi pentru ce afecţiuni se utilizează?
Lipostat reduce nivelele colesterolului în sânge prin blocarea unei enzime (HMG CoA reductaza) implicată în producţia de co­lesterol în organism. Medicamentul este indicat persoanelor cu nivele mari ale colesterolului seric, la care dieta şi celelalte măsuri pentru reducerea colesterolului s-au dovedit a fi insuficiente.

Tratamentul cu Lipostat scade nu numai colesterolemia ci şi riscul pentru formarea de plăci de aterom pe pereţii vaselor de sânge (proces numit ateroscleroză), apariţia sau agravarea bolilor de inimă, apariţia atacului de cord, atacului cerebral sau a altor boli vasculare.
Important de ştiut
Pentru a obţine maximul de beneficii oferite de medicament, respectaţi dieta săracă în grăsimi, colesterol şi carbohidraţi, efec­tuaţi regulat exerciţii fizice, scădeţi în greutate, opriţi fumatul şi reduceţi consumul de alcool. Este important să conştientizaţi că Lipostat este un adjuvant al măsurilor menţionate anterior şi în nici un caz nu le poate înlocui.
Administrarea corectă
Administraţi comprimatele pe cale orală o dată pe zi, preferabil seara la culcare sau conform prescripţiei, cu sau fără alimente. în­ghiţiţi tabletele împreună cu un pahar mare de apă.
Solicitaţi lămuriri suplimentare medicului sau farmacistului dacă aveţi neclarităţi.
Dacă săriţi o doză-luaţi următoarea doză imediat ce vă amintiţi. To­tuşi, dacă se apropie timpul pentru următoarea doză săriţi peste doza uitată şi reveniţi la programul normal de administrare. Nu luaţi 2 doze odată.
Cum păstrăm medicamentul

In ambalajul original, bine închis şi fe­rit de acţiunea copiilor. Păstraţi medicamentul la temperatura camerei ferit de căldură şi umezeală excesivă. Aruncaţi tabletele expirate sau de care nu mai aveţi nevoie.

Ce efecte adverse pot apare?
Incetaţi administrarea medicamentului şi anunţaţi imediat me­dicul dacă observaţi apariţia următoarelor efecte adverse:
•        reacţii alergice (probleme respiratorii, tumefacţii ale buzelor, limbii sau feţei, urticarie)
•        dureri în piept
•        sensibilitate şi dureri musculare, slăbiciune, febră sau simpto- me de răceală, urini închise
•        greaţă, apetit scăzut, dureri abdominale, subfebrilitate, urini în­chise la culoare, scaune decolorate, icter cu îngălbenirea ochi­lor şi pielii
In cazul apariţiei următoarelor efecte adverse mai puţin severe continuaţi administrarea medicamentului dar consultaţi medicul imediat ce va fi posibil: uşoare dureri de stomac, diaree, constipa- ţie, balonare, gaze, oboseală, ameţeli, dureri de cap, nas înfundat, simptome de răceală sau gripă, erupţie cutanată.
Când nu se administrează?
Nu se administrează în caz de alergie cunoscută la substanţa activă, afecţiuni hepatice, sarcină, lactaţie.
Atenţionări speciale
Se recomandă ca tratamentul cu Lipostat să fie luat în conside­rare atunci când nivelele LDL-colesterolului depăşesc 130 mg/dL la persoanele cu risc ridicat pentru boli de inimă, 160 mg/dL la cei cu risc mai mic pentru boli cardiace şi respectiv 190 mg/dL la cei cu risc minim sau absent.
Inaintea începerii tratamentului informaţi medicul dacă aveţi diabet zaharat, afecţiuni ale tiroidei, boli de rinichi sau afecţiuni musculare, întrucât poate fi necesară ajustarea dozelor, monitori­zarea atentă a tratamentului sau reconsiderarea tratamentului.


Luaţi medicamentul exact cum v-a fost prescris de medic pen­tru a obţine maximul de beneficii. Ca să nu omiteţi doze încercaţi să luaţi medicamentul în fiecare zi la aceeaşi oră. Nu administraţi doze mai mari decât v-au fost recomandate.
Evitaţi mâncărurile grase şi bogate în colesterol deoarece Lipos­tat nu poate acţiona la fel de eficient ca în cazul respectării unei diete sărace în grăsimi.
Evitaţi consumul de alcool pe durata tratamentului întrucât acesta poate creşte nivelele trigliceridelor şi poate leza suplimen­tar ficatul.


Tratamentul hipocolesterolemiant trebuie evaluat periodic prin analize de sânge (recomandabil la fiecare 4 săptămâni la începu­tul terapiei) pentru a determina eficacitatea dozei. în unele cazuri medicul poate considera oportună asocierea unui alt medicamenthipocolesterolemiant care să reducă suplimentar colesterolemia. Dacă după 2 luni de utilizare a dozei maxime nu se obţine un răs­puns satisfăcător se recomandă întreruperea tratamentului.
Continuaţi să luaţi Lipostat chiar dacă vă simţiţi bine întrucât ni­vele mari ale colesterolului nu determină simptome decât după apariţia complicaţiilor.
Uneori medicamentul poate afecta ficatul. Dacă valorile ALT (GPT) sau AST (GOT) cresc de cel puţin 3 ori faţă de cele conside­rate normale, trebuie întreruptă administrarea.


în rare cazuri Lipostat poate determina leziuni ale musculaturii (rabdomioliză) şi consecutiv insuficienţă renală acută. Anunţaţi imediat medicul dacă observaţi sensibilitate sau dureri muscu­lare inexplicabile, febră şi simptome de răceală, urini închise la culoare.
Contactaţi medicul în caz de traumatisme sau intervenţii chirur­gicale majore care cresc riscul de lezare a musculaturii sau rinichi­lor, hipotensiune arterială severă, infecţii puternice sau convulsii deoarece poate fi necesară întreruperea temporară a tratamen­tului cu Liostat.


Consultaţi periodic un medic oftalmolog întrucât Liostat poate favoriza apariţia cataractei.
Evitaţi expunerea prelungită la soare pe durata tratamentului întrucât Liostat poate creşte sensibilitatea la razele UV. Folosiţi creme cu factor protector adecvat, purtaţi ochelari de soare şi îmbrăcăminte potrivită atunci când sunteţi nevoit să vă expuneţi la soare.


Interacţiuni posibile cu alimente sau medicamente
Inainte de începerea tratamentului anunţaţi medicul dacă luaţi vreunul din următoarele medicamente:
•        alte medicamente pentru reducerea colesterolului: atorvasta- tin (Sortis), fluvastatin (Lescol), lovastatin (Holetar, Medostatin), simvastatin (Clerivas, Mivastin, Simcor, Simvacard), fenofîbrat (Fenox, Lipanthyl, Lipivim)
•        itraconazol (Orungal, Sporilin), fluconazol (Diflazon, Diflucan, Flucoric, Fungolon), ketoconazol (Kefungin, Nizoral)
•        eritromicină (Eritro, Eritromagis), claritromicină (Clar, Fromilid, Klacid)
•        diltiazem (Corzem, Diacordin, Dilzem)
•        cimetidină
•        anticoagulante orale (Sintrom, Trombostop)
Sarcina şi alăptarea
Lipostat poate determina malformaţii fetale dacă este adminis­trat în timpul sarcinii de aceea nu este recomandat a fi utilizat lagravide.
Anunţaţi imediat dacă rămâneţi însărcinată sau intenţionaţi o sarcină în viitorul apropiat.
Folosiţi metode contraceptive eficiente pentru a evita o posibilă sarcină în timpul tratamentului cu Lipostat.
Nu se cunoaşte dacă medicamentul poate trece în laptele ma­tern, de aceea nu alăptaţi în timpul tratamentului fără aprobarea medicului.
Doze recomandate
Comprimate
Tratamentul hipercolesterolemiei
Adulţi

Doza iniţială uzuală este de 40 mg o dată pe zi, cu sau fără ali­mente. Dacă răspunsul obţinut nu este satisfăcător se poate creş­te la 80 mg o dată pe zi.
La persoanele cu disfuncţie renală sau hepatică, ia vârstnici şi la cei aflaţi în tratament cu imunosupresoare se recomandă începe­rea tratamentului cu 10 mg pe zi seara la culcare; pentru aceştia doza de întreţinere nu ar trebui să depăşească 20 mg/zi.
Copii
Utilizarea şi dozajul trebuie determinate de către medic. Copiii cu vârsta de 8-13 ani pot începe cu 20 mg pe zi, iar cei cu vârsta de 14-18 ani pot iniţia tratamentul cu doze de 40 mg o dată pe zi.
Supradozare
Anunţaţi imediat medicul dacă suspectaţi supradozarea. Nu se aşteaptă totuşi ca simptomele supradozării să fie ameninţătoare pentru viaţă.


Lisdene vezi Ranolip Lisigamma vezi Ranolip Lisinopril Sandoz vezi Ranolip Lisiren vezi Ranolip Livensa vezi Undestor

NSP GK4 suffix " nsp"

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
Prev Next

Stat