A+ A A-

       Manevra Heimlich

          "Orice părinte ar trebui să ştie manevra Heimlich"

 

Este o urgenţă majoră, în care fiecare clipă contează. Dar când părinţii ajung la spital, pot să-şi tragă o clipă respiraţia. Copilul lor e pe mâini bune, iar doctorii de acolo fac minuni cu aparatura avută la dispoziţie. Cel puţin aşa se întâmplă în Bucureşti, în secţia d-nei dr. Mioriţa Toader, care de multe ori nu poate dormi noaptea tot creând scenarii şi scheme de tratament prin care să rezolve problemele copiilor care debordează de imaginaţie şi fac cele mai năstruşnice lucruri cu obiectele mici ce le cad în mână.

Zeci sau poate sute de copii au fost salvaţi de la moarte de mâinile magice ale doctoriţei, iar peste ani, când primeşte scrisori de mulţumire sau fotografii de la nunta celor salvaţi, are mulţumirea sufletească a unei cariere împlinite, a lucrului bine făcut.

Mărturie stau cutiile întregi, în care sunt ordonate, după caracteristici, obiectele eliminate din corpul copiilor. Aceasta este colecţia ei “de suflet”.

Aveţi mulţi copii din provincie care vin la Bucureşti, In secţia ORL a spitalului? Care sunt cele mai frecvente motive pentru care ajung aici?

Dr.M. Toader: Vin foarte mulţi, fie că au aspirat o alună, diverse seminţe, s-au înecat cu o roşie sau au aspirat diverse resturi alimentare. Sunt apoi copiii trimişi la Bucureşti de medicii de la spitalele din localităţile lor. Ce le-or fi spunând aceştia părinţilor, nu ştiu, dar vin la noi aşteptând să-i luăm şi să-i tratăm pe ei primii.

Or, la noi, ca în orice alt spital, şi urgenţele sunt prioritizate. Una e să ai un copil care mai are un pic şi moare şi alta e să ai un copil care poate respira normal, dar trebuie să vezi unde i-a ajuns corpul străin înghiţit...

Cum se procedează când soseşte un copil cu un corp străin înghiţit, descrieţi-mi un pic procedura...

Dr.M.Toader: Să zicem că ne vine un copil noaptea la 11.00. Dacă viaţa lui nu este în pericol iminent, trebuie să ţinem cont de o anumită procedură, care îi oferă copilului cea mai bună şansă de tratament. Sunt anumiţi paşi de urmat. în cazul în care nu este o urgenţă majoră, trebuie să aşteptăm câteva ore pentru ca stomacul lui să se golească, altfel se poate produce refluxul mâncării, iar aceasta să fie aspirată în plămâni, ceea ce ar produce complicaţii majore. Apoi, nu putem la 3 noaptea să ne apucăm să-l investigăm, pentru că avem nevoie de un anestezist, or, aici anesteziştii au şi ei programări în funcţie de urgenţe.

Părinţii trebuie să aibă încredere în doctor, să aibă răbdare, dar e foarte greu lucrul acesta din punctul lor de vedere, nu-i aşa?

Dr.M.Toader:Sigur că este foarte greu, când un copil înghite un corp străin, este un episod dramatic, dar noi, doctorii, discutăm cu aceştia, le explicăm de ce sunt necesari aceşti paşi.

Extracţia unui obiect nu se face aşa cum îşi închipuie părinţii, ai băgat copilul în sala de operaţii şi gata, în 30 de minute îl redai familiei... Am avut cazuri când părinţii au refuzat internarea copilului pe motiv că nu se vede pe radiografie corpul străin înghiţit... Dar pe radiografie se văd doar obiectele din metal...îi trimitem pe secţia de chirurgie, să avem şi părerea chirurgului, să aflăm dacă este anestezist disponibil... Părinţii au senzaţia că noi îi plimbăm de colo-colo căci aşa ne place nouă, dar noi nu vrem decât să facem lucrurile cât mai temeinic, să reducem orice risc operator pentru copil.

Aşa se petrec lucrurile şi în UE, se face o echipă multidisciplinară, care analizează orice pacient din cap până f n picioare, li află toate bolile şi abia apoi se trece la orice intervenţie, oricât de simplă. Astfel malpraxisul e aproape inexistent, iar pacientul nu păţeşte niciodată nimic.

Dr.M.Toader: Părinţii semnează că refuză internarea şi pur şi simplu pleacă cu copilul. Dacă am fi trăit în alte ţări din UE, am fi fost obligaţi să anunţăm protecţia copilului dacă părinţii refuzau internarea, dar cum la noi nu sunt stabilite exact, prin lege, aceste lucruri... ei pleacă cu copilul şi cine mai ştie ce se întâmplă mai departe. Copilul trebuia să stea internat, să facă tratament mai întâi şi abia apoi se face extracţia. Dar oamenii în ziua de azi au impresia că sunt atoateştiutori, iar noi, doctorii, suntem aici de decor...

Să spunem că un părinte nici nu a observat că copilul a înghiţit ceva. Dacă nu se sufocă pe loc, ce ar putea să-l facă să se gândească la asta?

Dr.M.Toader: Dacă copilul nu se sufocă, nu se învineţeşte, deci părintele nu ar avea de unde să ştie că a înghiţit ori i-a rămas în gât ceva, tuşea persistentă, uneori chiar şi o lună, fără existenţa unor semne de răceală ar putea fi un indiciu că poate copilului i-a rămas, undeva pe traseul aparatului respirator sau chiar digestiv, vreun corp străin.

Sau prezenţa unei salivaţii anormale, independente de alte boli, ori dificultatea de înghiţire, cu refluxul alimentelor înapoi sunt semne că există un obstacol care nu permite mâncării să urmeze traseul normal până în stomac.

Corpii străini introduşi în ureche sau în nas pot să stea acolo bine- mersi, până părinţii îşi dau seama că sunt acolo... nu le ameninţă urgent viaţa. Normal că trebuie scoşi, nu trebuie părintele să încerce el să facă acest lucru, ca să nu-l împingă mai înăuntru şi să nu mai poată fi scos decât prin operaţie.

Cum staţi cu aparatura sau cu spaţiul alocat secţiei ORL?

Dr.M.Toader: Foarte bine, după cum vedeţi secţia a fost modernizată destul de curând,avem mobilier nou, televizoare cu plasmă în cameră urmare a unor donaţii, am creat şi câteva rezerve. Şi ca aparatură stăm foarte bine, aproape la fel de bine ca şi în străinătate.

Eu personal aş mai fi dorit un aparat de radio-frecvenţă, dar sper că prin bunăvoinţa unui sponsor o să-l obţin şi pe acesta.

Dar cu medicaţia vă descurcaţi, aveţi medicamentele necesare pacienţilor?

Dr.M.Toader: Ne descurcăm, noi deocamdată nu am avut probleme de genul acesta, cu care se confruntă alte spitale.

Sigur că nu aruncăm cu banii, mai cerem de la o altă secţie un anumit medicament dacă nu îl avem în momentul respectiv în stocul secţiei noastre sau punem pacientul să cumpere un medicament care ar fi foarte rar folosit şi îi trebuie numai lui, fiind specific unei boli foarte rare.

Decât să punem pacientul să aştepte zile în şir până l-am primi, mai bine şi-l cumpără şi începe rapid tratamentul. Dar nu mi s-a întâmplat decât de vreo două ori lucrul ăsta, aşa că este o raritate să nu avem un medicament.

Ce aţi fi vrut să faceţi şi nu aţi apucat sau nu faceţi atât de mult pe cât v-aţi dori?

Dr. M. Toader: Mi-arfi plăcut, de exemplu, să învăţ şi eu să fac cofochirurgie - asta înseamnă operaţii pe ureche. Or, nu că nu mai am vârsta, dar nu mai pot, sau aş putea de acum încolo cu un efort, dar suntem foarte solicitaţi pe secţie, avem un număr foarte mare de pacienţi şi nu poţi face tot ce ai vrea.

Pur şi simplu nu poţi lăsa pacienţii cu afecţiuni mai uşoare netrataţi. Dar mi-ar fi plăcut să ţin pasul cu progresele tehnicii. De exemplu, să pot face operaţii de implant cohlear. Ce poate fi mai minunat să redai unui copil auzul, să-l introduci în minunată lume a sunetelor.

 

NSP GK4 suffix " nsp"

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
Prev Next

Stat